A messa chì hà salvatu a musica occidentale

Pixaby / Pexels

Quandu accendite a radio o Spotify, probabilmente dite per scurdate e strutture musicali chì facenu di a musica occidentale ciò chì hè: u mischju di ritmi, a struttura di l'accordi, e chjave. Se ùn site micca un nerd di storia musicale, hè faciule per suppone chì a musica sonassi sempre cum'è, o qualcosa di vicinu, ma ùn hè micca u casu.

A musica occidentale, cume a cunniscimu, hà evolutu è cambiatu drasticamente in i seculi. Questu hè sopratuttu veru in u XVI seculu quandu a musica hà subitu un cambiamentu massivu. Ci hè ghjuntu un mumentu in quella epica quandu à l'autorità di cuntrollu - a Chjesa - ùn li piace micca a direzzione chì a musica pigliava. Ma un omu, è una messa, anu forse cambiatu di menti è salvatu musica cum'è a cunniscimu.

Capisce sta storia richiederà di capisce alcuni termini musicali di basa: monofonia, omofonia è polifunia. Queste si riferiscenu à e strutture basiche di a musica. Se avete intesu u cantu gregorianu, avete intesu a monofunia. Significa letteralmente un sonu: una melodia è micca armunia.

Avà, l'omofunia significa chì e voce (o strumenti) sunanu nota diversa - creendu armunia - ma sò in u listessu ritmu. Pensate à un innu tipicu di a chjesa. Poli falsu significa diverse melodie è ritmi diversi chì si mischjanu inseme.

criaturi leggendari neri verdi blu

L'altri termini chì duvete capisce sò cunsunanza è dissonanza. A cunsunanza hè quandu sunate duie note inseme è chì parenu belle-hè una bona armunia. A dissonanza hè quandu sona menu piacevule. A dissonanza ùn hè micca una cattiva cosa in musica, crea tensione è suscita emozione. Basta à ricurdalla.

Avà, per una grande parte di u Medievu è di u Rinascimentu Anticu, a monofunia è l'omofonia eranu praticamente, soprattuttu per a musica sacra chì era cunsiderata cum'è a forma più alta di musica. Hè cusì chì a ghjente hà cumunicatu à Diu. Tuttu era assai listessu è avia assai poca, s'ellu ci era, dissonanza perchè a dissonanza era basicamente vista cum'è a musica di u diavulu. Avete perchè-l'emozione è l'espressività eranu troppu sexy!

Ma e cose anu cuminciatu à diventà un pocu selvatiche dopu quandu un novu tippu di musica cantata chì incorpora più polifunia emerge: Madrigali. I Madrigali anu implicatu parechje voci chì si muvianu in ritmi è melodie sfarenti cusì certe volte creeranu più dissonanza . (Eranu ancu brutti cum'è l'infernu). Stu stile di musica hà cuminciatu à esse aduttatu da certi cumpusitori sacri è a Chjesa Cattolica, di pettu à a Riforma Prutestante à a mità di u XVIu seculu ùn ne avia nunda.

Non solu a dissonanza di a polifunia era diabolica, ma hà ancu resu i testi sacri più difficiuli à sente è capisce. Dunque i funzionari di a Chjesa si sò riuniti in u Cunciliu di Trentu di diciottu anni (1545-1563), chì trà altre cose minacciava di pruibisce à pocu pressu a pulifunia cumplessa in a musica sacra.

À quellu stessu tempu, un cumpusitore era in risaltu in Roma, Giovanni Pierluigi di Palestrina . Una di e so opere à l'epica era una messa commemorativa per Papa Marcellu, chì era Papa per circa un mese in u 1555. Palestrina cumpone a messa in u 1561, à l'ordine di un novu Papa è a legenda hè chì era cusì bella, tale una cumbinazione perfetta di pulifunia, omofonia è pura arte musicale, chì hà cambiatu a mente di u cunciliu di Trento.

Pigliate à sente a prima sezzione, u Kyrie.

Avà, u storicu propiu discu quì hè, dicemu, sfocatu . Ùn simu micca sicuri quandu o cume i membri di u Cunciliu di Trentu anu intesu sta messa, ma a legenda diventa prestu chì ghjè questu pezzu di musica chì hà salvatu in fondu a pulifunia à u XVIu seculu.

À sente sta musica, hè faciule à capì u perchè. Hè trascendentemente bella è era cum'è nunda chì li vene prima. L'usu di a pulifunia è a dissonanza hè spettaculare. Cunsideratelu soprattuttu à u cuntrariu di a monofunia di u cantu è hè cum'è passà da u neru à u culore. Ùn hè micca una esagerazione di dì chì hè insegnata à i studienti di musica cum'è un puntu cruciale in a storia di a musica, perchè a musica chì sapemu oghje, piena di dissonanza è variazione, ùn esisterebbe micca di listessa manera senza ella.

In un certu modu, a storia di a musica occidentale hè a storia di a lenta crescita di a dissonanza cum'è accettabile. Da Palestrina à Vivaldi à Mozart à Beethoven u Wagner à Mahler à Schoenberg, i cumpusitori aghjunghjenu sempre più dissonanza è cumplessità à a musica. Se a Chjesa avia pruibitu stu tipu di musica in i tempi, a musica chì cunniscimu, è ancu u nostru mondu, puderia esse assai più noia.

Hè pussibule chì a Chjesa possa avè cedutu à a pulifunia senza sta messa o l'influenza di Palestrina, ma ascultendu u Missa , un pezzu di musica chì si pò crede era cusì bellu chì hà salvatu musica per l'avvene, certamente ispira fede in l'idea. È hà datu a ghjente in u putere fede chì a musica puderia esse di più.

Vulete più storie cusì? Diventate abbonatu è sustene u situ!

- A Maria Sue hà una pulitica di cumenti stretta chì pruibisce, ma ùn hè limitata à, l'insulte persunale versu qualchissia , discorsu d'odiu, è trolling.-