Recensione: Gone Girl Is A Solid Noir Marred By Sloppy Storytelling and Sexism

partita zitella

Una quistione cumplicata da pone quandu si scrive una rivista di u tantu anticipatu Gone Girl hè ciò chì deve esse cunsideratu spoilers. U filmu hè assai dipendente da una svolta chì si verifica à metà strada, ma se avete lettu u libru sapete chì ciò chì accade dopu à sta girata cumpone a carne di a narrazione di u filmu, micca i so flashback o u so principiu lentu. Per via di questu, è perchè Gone Girl- u libru hè statu tantu lettu, sta rivista vulerà sfascià u giru. Ùn leghje micca sè ùn vi interessa micca di sapè.

Gone Girl U viaghju libru-filmu hè statu lisciu. U rumanzu Gillian Flynn hè statu purtatu per adattà a so storia, è hà fattu un travagliu ammirevule per ùn esse troppu preziosa cù u so materiale. In realtà hè rimarchevuli quantu era disposta à lascià andà quandu scriveva u rumanzu. Inoltre, hè abile à scrive dialogu è ad aduprà voce in voce. Dittu chistu, u filmu hà ancu paura di sorte nantu à un membru è esse una pura esperienza cinematica, chì pò sorte pò eccità u publicu, siasi o avè lettu o micca Gone Girl . Hè un pocu troppu Basatu annantu à u rumanzu u più vendutu!

Cumu pudete raccoglie da u trailer, a premessa di Gone Girl hè chì a moglia di Nick, Amy (Rosamund Pike), manca, è a ghjente cummencia à suspettà chì Nick (Ben Affleck) l'avia assassinata. U colpu di vista hè chì Amy hà falsificatu u so propiu rapimentu è hà incarnatu Nick per ellu cum'è un modu per rientre à ellu per averla ingannata. L'elementu sorpresa funziona megliu in a pagina, induve l'audienza ùn pò micca vede u modu chì Nick si comporta, perchè e descrizzioni di Flynn sò simili in stile à u ghjurnalismu ghjudiziale Gone Girl hè criticu di. Ma l'effettu hè diminuitu in u filmu, perchè pudemu vede a reazione iniziale di Nick à l'invasione di casa. Basta scossa attraversa u so visu chì qualsiasi tentativu di u direttore David Fincher di fà suspettà à u publicu Nick cum'è culpevule di avè rapitu è ​​assassinatu Amy cadenu subitu in pianu. Se avete lettu u libru, sapete chì Fincher prova à ingannà ci. Se ùn avete micca, ùn hà ancu sensu chì Nick seria culpèvule. U risultatu hè un primu terzu chì hè lentu, deprimente, è manca di vera intriga. Hè evidenti chì Fincher prova solu à piattà e cose da u so publicu finu à u mumentu di l'approcciu cattivamente còmicu chì domina u secondu è u terzu atti.

Una volta chì Nick hà capitu ciò chì si passa è chì a narrazione si riunisce cun Amy, u filmu piglia u ritimu di manera rimarchevuli. Dumandu a logica di suggerisce ancu chì Amy puderia esse stata dannighjata da Nick in primu locu. Perchè micca fà di sta cumedia nera incubata da u principiu, induve u publicu, ma micca Nick, cunnosce i piani di Amy ... è pò ride di quantu rapidità a stampa caricaturista è a pulizza si giranu contr'à ellu mentre camina intornu à una nebbia di stupidità sconcertata chì si dice culpabilita? Se u filmu fussi ghjucatu à a sàtira da u principiu, averiamu sempre dispiacitu à Nick per a so infedeltà è a so apatia per a moglia chì crede hè stata rapita, ma avariamu sentutu e mani manipulative di Fincher un pocu menu. Malgradu u colpu di girata di u filmu à fiancu à Nick è pruvendu à fà ci sente empatia cun ellu, hà sempre difetti fundamentali, persunali chì u facenu un anti-eroe. Esse un assassinu ùn hè solu unu di elli.

tempu passatu u spaziu prufondu nove

In i roli principali, Pike torra nantu à Affleck cum'è u so caratteru face in u film. A tendenza naturale di Affleck à ùn ghjucà nunda à u visu, à menu chì ùn sia insignatu altrimente, travaglia per u so caratteru, chì a so incapacità di reagisce nurmalmente à u rapimentu di a so moglia face prestu a ghjente contr'à ellu. Nick hà appena abbastanza di apatia per u suspettu di u detective di ellu per sembra meritatu, ma ùn hè micca abbastanza sinistru per suggerisce ch'ellu hè in realtà culpevule. Hè quandu si suppone ch'ellu sia l'incantatore, durante i flashback o in un'intervista televisiva pivotale, chì a prestazione di Affleck fala piatta.

In cunfrontu, Rosamund Pike hè una rivelazione assuluta cum'è Amy sociopatica, pussedendu a perfetta miscela di creepiness, stranezza, è gioia in ardesia in biancu per pudè ottene unu nantu à l'omi chì percepisce cum'è avè fattu u so male. Ella casca da qualchì parte trà Marnie di Hitchcock è una femina Patrick Bateman in Psycho Americanu , Chì puderia esse parte di a ragione per cui aghju tantu piaciutu a so voce in voce. Hè guasgi senza anima, mostrendu solu un pocu di umanità quandu unu di i so piani sia ghjunghje à una strada o si ne và senza un attaccu. Videndu u so piacè di inquadrà u so maritu rende alcune di e scene più divertenti di u filmu. Hè guasgi abbastanza per falla vulete ch'ella si ne sorte ... guasi.

U cast massivu di sustegnu hè impressiunante, s'ellu ùn hè rimarcabile. Kim Dickens è Carrie Coon, cum'è detective capu è a surella gemella di Nick, sò u puntu culminante assulutu di stu gruppu, cù apparenze piacevuli da Patrick Fugit è Scoot McNairy (ma ùn hè micca sempre bellu di vedeli?) Dinò. Casey Wilson, Missi Pyle, è Sela Ward sò divertenti cum'è i tippi di media, soprattuttu una volta chì u filmu diventa una cumedia scura, ancu se mi stava arrabbiendu insupportabilmente da l'impressione di Nancy Grace di Pyle è di i stridi di Wilson à a fine. In quantu à u stunt casting di Tyler Perry è Neil Patrick Harris, si sentenu fora di locu in u filmu, ma nè (in fattu nimu di l'attori) purtà u filmu. Ùn sò solu un assetu.

Fincher tira assai da Hitchcock è piglia prestiti da alcuni di i migliori filmi di u maestru. U misteriosu ex-sposu Desi (Harris) hè chjaramente influenzatu da Psico 'S Norman Bates (cum'è l'attore hà cunfirmatu durante una cunferenza di stampa). Nick Dunne piglia prestiti da Henry Fonda in L'omu Sbagliatu è Jimmy Stewart in Vertigo , mai avvicinendu si à a prestazione di nissunu attore. È Amy di Pike, cum'è menzionatu, tira da Marnie, cù innumerevoli altre femine fatali per antonomasia. Cinematicamente, l'aspettu di u filmu vole di u cineticu, stilu aggressivu chì Fincher face cusì bè, ciò chì puderia avè impeditu à u filmu di sentassi à bastanza cum'è una semplice adattazione di libru à film. Quasi duie ore di u filmu sò state filmate cù una cumbinazione di luce naturale è filtri, chì dà un sguardu impressiunale di notte à a periferia per e scene d'Affleck ma si sente fora di locu in i flashback è e scene in solitaria di Pike. A decisione di Fincher di cambiallu versu a fine climatica, quandu Pike si piatta in un duminiu inundatu di luce forte o si ritira à l'anima plastica di a so casa cù Nick, aghjusta energia à l'attu finale.

ghjocu di tronu strega rossa nuda

Cum'è Gone Girl pare megliu in a seconda metà, u ritmu di lumaca di u filmu à u principiu ripiglia à un bellu trottu versu a fine. Quasi in ogni modu - narrativa, sviluppu di i caratteri, cinematografia, edizione - a seconda metà hè tantu megliu. Ancu se mi piacerebbe chì Fincher abbia tagliatu è tagliatu a prima parte, u filmu hè ancu certamente degnu di fighjà. U cuncepimentu di a produzzione hè cusì pulitu è ​​sterile chì aghjusta à u creepiness schiacciante, è a partitura hè a migliore chì Trent Reznor abbia mai pruduttu. È a manipulazione brillanti di Amy hè fascinante per osservà cum'è un terzu. Hè simile à a fascinazione malata chì aghju avutu à guardà Scarlett Johansson in Sottu à a Pelle . Eppuru, u filmu ùn hè mai più cà un misteru noir solidu è divertente, se troppu longu. Si sente cum'è qualcosa chì averiamu vistu à a fine di l'anni 80 o '90, cume hè statu u casu cù tanti filmi di quist'annu. Ùn hè micca u capulavoru chì sentu esse salutatu cum'è.

È hè difficiule di scartà a sensazione schiacciante chì, mentre u filmu pò esse micca misoginu, sustene di sicuru una raffigurazione inquietante di e donne cum'è una minaccia per u duminiu maschile. Hè un datu in Gone Girl micca solu chì Amy hè a puttana (un fattu stabilitu ancu prima ch'ella sparissi), ma chì listessu hè vera per a maiò parte di l'altri caratteri femini in u filmu. Solu a surella è u detettivu, tramindui prisentati cum'è più tradiziunalmente zitellini, sò trattati cun simpatia. È essendu u sicondu filmu quist'annu (a menu chì mi ne manchi un pocu) per avè una donna chì falsifica e rivendicazioni di stupru è abusi domestichi per uttene i tippi stupidi cusì disposti à crede li (Amy hè scioccantemente simile à u caratteru di Eva Green in un Sin City: A Dame to Kill For ), cù a tendenza cuntinua di aduprà stupru cum'è pocu più di un dispositivu di trama rapida, hè una tendenza problematica. Fincher hè ellu stessu sexistu? Innò ùn la pensu micca. Puderia Gone Girl appellu è alimenta una tendenza crescente in a sucietà per ghjustificà l'idea di e donne cum'è minaccia? Assolu.

Lesley Coffin hè un trasplante di New York da u Midwest. Hè scrittore / editore di podcast basatu in New York per Filmoria è cuntributore à L'Interrobang . Quandu ùn la face micca, scrive libri nantu à u classicu Hollywood, cumpresu Lew Ayres: Ughjettore di Cuscenza di Hollywood è u so novu libru Stelle di Hitchcock: Alfred Hitchcock è u Sistema di Studio di Hollywood .

Stai seguitendu Maria Sue Twitter , Facebook , Tumblr , Pinterest , & Google + ?