Truvà a nostalgia strana in U Fantasma di l'Opera

Screencap, ramin karimloo cum'è u fantasma in u fantasma di l'opera 25th anniversariu cuncertu, Universal.

Ùn ci era micca un pezzu di divertimentu chì significava più per mè cum'è adolescente ch'è Andrew Lloyd Webber U Fantasma di l'Opera . Avà, vogliu esse chjaru prima di entrà in questu chì parlu di u spettaculu di scena, micca di u filmu fattu in u 2004. Ddu film hè male è ùn ricunnoscu micca a so esistenza, è l'altezza di u mo amore per Phantom culminò assai prima di lancià persone chì ùn pudianu cantà in a versione cinematografica di un musical cù a parolla Opera in u titulu.

I pensu sempre Phantom tuttu u tempu è amatelu caru. È iè, a sò chì u Phantom hè un strisciante è tossicu è tuttu què, ma pensu sempre chì u spettaculu hè romanticu è bellu è a musica hè perfetta. È l'altru ghjornu aghju capitu una ragione per chì sta storia di un proscrittu chì vole solu esse cù a persona chì ama hà risuunatu cusì forte cun mè allora è avà: Ci hè una prufonda suttascrittu di brama strana in a storia di u Fantasma.

A Queerness in horror hà una longa tradizione storica è esiste per una ragione estremamente simplice: Per a maiò parte di u XXu seculu, e persone strani eranu viste cum'è mostruose, allora ci vedemu in i mostri di Hollywood. Parechji membri di u pantheon classicu di i caratteri di u spaventu, cum'è Dracula, Frankenstein, Mr. Hyde, è ancu u Fantasma, sò nati in a letteratura di a fine di u 19u è di u principiu di u 20u seculu, un tempu quandu a sucietà cambiava è cuntava cun forze transgressive, cumpresi quelli sessuale. Questi mostri eranu populari perchè anu sfruttatu in quantu prufonda u mainstream temia cose cum'è e persone chì ùn eranu micca omi dritti chì abbracciavanu a so sessualità è chiunque trascurava e regule di a sucietà.

Erik (hè u nome di u Fantasma, ancu s'ellu ùn hè mai parlatu in u musical), risuona cun questu tema, forse più cà qualsiasi altru caratteru è in un modu estremamente stranu quandu si vede da un certu angulu. Hè esiliatu è ostracizatu per via di a so faccia, per quale hè natu cum'è. Ùn hè micca un mostru. Hè solu una persona cunsiderata micca adatta per a sucietà, malgradu u so geniu artisticu. Hè sexy in un modu spaventosu, è hè drammaticu AF. Vive sottu à un teatru, finge di esse un fantasma, è deve letteralmente mascherà quellu chì hè veramente. Hè stranu! È iè, hè ancu un pocu campu, in quale altre versioni di Phantom, cumpresu u filmu di u 2004, anu appughjatu, ma pensu chì ci hè ancu di più.

Erik hè un caratteru trasgressivu, ostracizatu, chì trova u so cunfortu è a so gloria in l'arte. Propiu ghjustu quì u face pienu di strana, ma hè veramente a so storia chì mi parlava, è mi parla sempre, cum'è una persona strana. Perchè U Fantasma di l'Opera , cù tutte e so trappule gotiche è riferenze à fantasimi è mostri, ùn hè micca veramente orrore; hè una storia d'amore. Hè soprattuttu veru per u musical, chì hè statu cummercializatu dapoi decennii avà cum'è a più grande storia d'amore di Broadway.

Phantom hè a storia di una persona chì ùn pò micca esse amata cume hè. Erik si maschera cum'è un fantasma è un anghjulu per esse vicinu à a persona chì ama, è quandu esce, hè rifiutatu. Pudemu ancu leghje u modu chì Christine u sviloppa senza accunsentu (duie volte!) Cum'è una surtita furzata è in certi modi. Ùn li pudete micca rimpruverà d'esse arrabiatu per quessa. È u cunflittu in u triangulu d'amore ùn hè micca solu trà u mostru è l'eroi in Raoul; hè trà un persunagiu chì raprisenta u sessuale, liberatu, trasgressivu è spaventosu pusizionatu contr'à un fanale di nurmalità, di u statu quo è di l'heteronormatività.

Fighjendu in daretu à i mo anni di adolescenza, eru sempre spartutu trà se vulia esse Christine (adorata, applaudita, cun un stalker chì schiaccerà i mo rivali sottu à un candelabru) o mi sentu cum'è era Erik. È una parte di quessa hè venuta da a mo propria strana chì ùn pudia mancu accettà o chjamà allora. Mi sò identificatu cù un tippu chì era un furasteru, chì ùn pudia micca ottene a zitella per via di assurdità annantu à i corpi è u sessu è e regule stupide chì ùn avianu sensu. Ancu se ùn hè micca a mo sperienza, possu ancu imaginà cumu Phantom è a narrativa di avè bisognu di diventà qualcosa o qualcunu diversu da u corpu cù u quale site natu pò ancu risuunà per u publicu trans, ancu.

Ci hè, benintesa, questioni spinose quì, perchè ci hè una storia longa è scura di codificazione strana di cattivi, è a cunfusione di querness cù mostruosità hà implicazioni dannose. Ma in a mo mente, è pensu almenu in u puntu di vista di u musical, u Fantasma ùn hè micca u cattivu. Hè un anti-eroe, diceraghju, perchè, ancu s'ellu face cose terribili ... li face perchè hè solu è hè statu abusatu da a sucietà è brama a redenzione per amore. È à a fine, accetta quellu chì hè è face a cosa bona lascendu andà à Christine à fà a so scelta.

Pensu chì sta stranezza sia ancu perchè aghju sempre vulsutu ch'ellu pigliessi a zitella à a fine. Perchè era qualcosa chì eiu, da adolescente à a fine di l'anni 90, ùn pensu micca di uttene. Se Erik meritava è riceva l'amore, forse puderia ancu e allora e mo prime esperienze di fandom cun Phantom, scrivendu fanfic senza fine induve hè accadutu, ùn eranu in un certu sensu sfarenti da a strana di testi chì faraghju più tardi in altri fandoms.

U Fantasma di l'Opera hè una storia chì hà captivatu u publicu dapoi più di un seculu, è a musica in particulare hè andata per sempre perchè parla di qualcosa in tutti noi, per mezu di una bella musica. Hè una storia annantu à a sulitudine, annantu à a speranza chì a nostra musica di a notte - quella canzona chì sprime a nostra vera bellezza è noi stessu - serà intesa è apprezzata da un altru. Ùn pensu micca chì sia una storia chì risuona solu cù u publicu stranu, ma pensu chì ùn pudemu micca scontà questu elementu di a storia è spettaculu cum'è parte di u so successu durabile.

amu U Fantasma di l'Opera è averaghju sempre perchè quandu, da adolescente, ùn puderia micca truvà una persona chì hà capitu a mo solitudine (diavulu, ùn aghju mancu capitu bè a mo propria quernessità à l'epica), Erik era quì, cum'è u mo stessu fantasma o anghjulu di a musica è hà fattu. È cusì, ancu quandu stu spettaculu hè trashed cum'è u romanzu più problematicu o quandu Andrew Lloyd Webber face film cum'è Gatti , Trisoreraghju sta storia chì m’hà salvatu da a mo sulitudine.

(imagine: Universale)

Vulete più storie cusì? Diventate abbonatu è sustene u situ!

- A Maria Sue hà una pulitica di cummentariu stretta chì pruibisce, ma ùn hè limitata à, l'insulte persunale versu qualchissia , discorsu d'odiu, è trolling.-